Să fim tigri, nu papagali! Sau despre politicienii pe care îi merităm

Avem politicienii pe care îi merităm. Versatili, dornici de îmbogăţire rapidă şi avizi de influenţă; gata să uite azi ce au spus ieri şi, mai cu seamă, decişi să se prefacă mâine că nu au promis nimic astăzi. Ni se cuvin pentru că i-am lăsat să devină aşa. Dezinteresul nostru a hrănit nişte monştri tot mai mari şi mai lacomi.

De 23 de ani, sănătatea suferă. Pacienţii mor cu zile, corupţia este în floare, medicii şi asistentele îngroaşă numărul celor care s-au săturat de România. Salariile sunt mici, aşa că mulţi dintre medicii care n-au plecat ştiu ei ce ştiu: şi-au făcut propriul business în cadrul celui de stat. Plăteşti, trăieşti, n-ai bani, mori! Există varianta underground, dar şi cea legală, pentru că te tratezi la spitalul Ministerului şi achiţi la clinica privată a doctorului. Comerţul cu organe se face la vedere: dacă ai bani sau eşti influent, ai prioritate. Nu trebuie să aştepţi ani după rinichi, ci zile. Iar acest lucru e legal, pentru că normele sunt ambigue.

Sistemul de învăţământ scoate câţiva olimpici şi multe rebuturi. Profesorii din preuniversitar sunt total nemotivaţi, iar cei din universitar, mulţi dintre ei, prea bine plătiţi şi prea blazaţi. În facultăţi se găsesc încrengături de familie. Tocmai pentru că se plăteşte bine şi oferă statut social, cariera universitară i se cuvine fiului, nepoatei, amantei. Nu ajunge să fii deştept, trebuie să fii şi conexat, linguşitor, concesiv.
Când vrea, şi din păcate vrea des, statul este cel mai prost manager. Că nu are banii lui, ci ai tăi. Cumpără mături la preţ de aspiratoare, face terenuri de sport în pantă şi cheltuie pe o şosea cu două benzi cât pentru un circuit de Formula 1, cu tribune cu tot. Şi ştii ce mai face statul? Le dă temă propriilor avocaţi să piardă procese, astfel încât banii tăi să ajungă în buzunarele unor companii. Asta când nu le dă direct, prin licitaţii trucate.

Justiţia noastră ar trebui să fie oarbă, ca Themis, dar nu e aşa. Magistraţii văd, şi încă foarte clar, propriul interes şi pe cel al unor partide. Nu degeaba preşedintele şi premierul coabitează în pact şi se războiesc în procurori.

Este o regulă să nu lăsăm tehnocraţi la guvernare, pentru că ei „nu răspund politic". Uite ce fac cei care ar trebui să fie responsabili! Mereu se pune problema schimbării clasei politice, dar asta nu e ca şi cum ai lua un parizer de pe raft şi l-ai înlocui cu un salam de Sibiu. Aşa că ne consolăm şi îi votăm pe unii sau pe alţii dintre exponenţii aceluiaşi fenomen.

Ia să ieşim pe stradă la fiecare golănie, la fiecare licitaţie trucată, la fiecare lege bizară adoptată tacit, la fiecare pensie de parlamentar majorată din pix, aşa cum am făcut-o pentru Roşia Montană! Să vedeţi atunci că nu trebuie schimbată întreaga clasă politică, ci aceasta pe care o avem va deveni brusc mai atentă, mai responsabilă, mai dispusă la eforturi.

Gândiţi-vă că suntem într-un circ. Dresorul de papagali intră la păsări cu mâinile goale, poate cu nişte grăunţe în buzunare, şi nici prin cap nu-i trece că ar putea plăti pentru o secundă de neatenţie. Mai greu e cu dresorul de tigri, care mereu trebuie să-şi păzească spatele. Pentru el, nicio precauţie nu e de ajuns. În acest circ, noi am fost până acum papagalii. Haideţi să fim tigri! Ştiţi ce se va întâmpla? Se va schimba totul, deşi în realitate nu se va schimba nimic: vom avea şi atunci politicienii pe care îi merităm.

„U" e senzaţia Ligii I anul acesta, nu Steaua

Steaua a câştigat campionatul cu cinci etape înainte de finalul sezonului, dar nu poate fi numită senzaţia Ligii I. Când investeşti câteva milioane de euro în transferuri, ar fi chiar ruşinos să ratezi titlul. Până la urmă, cu cine a concurat trupa lui Reghecampf anul acesta: cu Pandurii? cu Astra? cu Petrolul? Dinamo şi Rapid nu s-au luptat cu Steaua, ci cu propriile probleme financiare, iar Vasluiul şi CFR au făcut greşeli de strategie şi s-au scos singure din cursă. Marea performanţă a bucureştenilor nu este titlul, ci că Gigi a reuşit să păstreze acelaşi antrenor un an întreg. Ăsta da miracol!

Senzaţia Ligii I a fost, anul acesta, „U" Cluj, care s-a salvat incredibil de la retrogradare. De acum, acest lucru a devenit mai mult ca sigur. „U" a izbutit să rămână deasupra liniei roşii după un campionat în care a luat fotbalişti de la solduri, în care a încăput pe mâinile Anamariei Prodan, iar mai târziu pe ale unui administrator special, la capătul unui sezon în care n-a avut bani, patron, sprijin de la autorităţi. Suporteri, atât a avut „U". Apoi şi antrenor. Ca într-un scenariu de film, a venit omul cu ambiţii şi fără inhibiţii, care nu acceptă jumătăţile de măsură, fotbalistul aspru transformat în antrenor aspru. Ionel Ganea ar trebui să fie personajul principal al unui film care să vorbească despre victoriile în faţa femeilor şi copiilor din tribune, despre tunelurile fanilor care au trăit meciurile dincolo de porţile stadionului, despre biletele de „solidaritate", despre modestie, efort, lacrimi, despre sacrificiu. Iar una dintre scenele care nu trebuie ratată este cea din finalul meciului dramatic cu Chiajna, cu Muzac în portă, scăpând fără gol după un penalti. Însuşi Dumnezeu şi-a întors atunci faţa către „U", cum s-a mai întâmplat de câteva ori de-a lungul a 94 de ani. Universitatea a fost ca un atlet accidentat, care se încăpăţânează să încheie cursa în cel mai pur spirit olimpic. Poate fi aşezată acum în aceeaşi galerie cu Derek Redmond, sprinterul care a trecut linia de sosire la Olimpiada din 1992, sprijinit de tatăl său, ori cu gimnasta Kerri Strug, care a aterizat pe piciorul accidentat la Olimpiada din 1996.
 

Acum vreo 15 ani, pe când eram un tânăr reporter, l-am sunat într-o seară pe Farkas Paneth. Pe lângă faptul că fusese un mare jucător şi antrenor de tenis de masă, bătrânul evreu a avut şi o viaţă absolut spectaculoasă, cu trei evadări din mâinile nemţilor, una chiar de la Auschwitz. Din vorbă în vorbă, mi-a spus că îl vizitase de curând o echipă de filmare din Statele Unite, pentru vreo opt ore de interviu despre Holocaust, şi că primise de curând o scrisoare de mulţumire pentru mărturiile sale. „Cine v-a trimis scrisoarea?", l-am întrebat. „Un tip, Steven şi nu mai ştiu cum", a răspuns. „Ăăăă. Steven... Spielberg, cumva?". „Da, ăsta e". Spielberg ar putea trimite o nouă epistolă la Cluj, pentru că povestea Universităţii, toată, dar mai ales cea din primăvara lui 2013 este perfectă pentru un film cu happy-end la Hollywood. Doar să vină şi afurisita de licenţă...

Eu nu vreau sa mergem la Mondiale

Va reprezinta Stancu? Pintilii? Gardos? Va simtiti mandru ca sunteti conational cu Piturca? Eu, nu. Fotbalistii in rosu au fost caraghiosi marti seara la Amsterdam, insa nu e cazul sa va rusinati. Ce ati vazut pe ArenA a fost o bufonerie, o caricatura deplasata si rautacioasa a echipei care facea mii de romani sa iasa in strada in ’94; nu a fost nationala, ci un experiment grotesc al lui Victor Piturca.

Ca sa intelegem meciul de la Amsterdam, trebuie sa ne intoarcem la Europeanul din 2008. Atunci, Olanda – deja calificata in sferturi – ar fi vrut sa piarda partida cu noi, insa am fost atat de ocupati sa ne aparam incat nici macar nu ne-am prins. Pana la urma, batavii s-au plictisit si ne-au taxat. Doua goluri, atat a fost amenda pentru prostie si putem spune ca am scapat usor. In urma cu cinci ani, ca si aseara, pe banca nationalei era Piturca. Din pacate, selectionerul ne-a demonstrat ca nu a inteles nimic din acel meci, ultimul pe care l-am jucat vreodata la un turneu final. A mizat la Amsterdam tot pe cei care duc pianul in locul celor care canta la el. Si a mai platit o data.

La un Campionat Mondial, fotbalul isi atinge scopurile primordiale. Alimenteaza intreaga planeta de la aceeasi priza, impinge fluxuri de emotie si adrenalina pana la revarsare. Pentru ca totul sa fie perfect, la marele dans in jurul mingii cu hexagoane trebuie sa participe si echipa tarii tale. Inseamna mai mult decat o onoare. Inseamna o racordare la ora exacta a planetei. Dar stiti ce? Prefer sa nu mergem anul viitor Campionatul Mondial. Nu vreau sa ne reprezinte Stancu, Pintilii sau Gardos, refuz sa tin pumnii unui selectioner care aduna mere cu pere si atleti cu fotbalisti.

Experimentul grotesc al lui Piturca nu trebuie incurajat. La nationala e nevoie de o restabilire a sistemului de valori. Pana nu se va intampla acest lucru, nu vom fi niciodata mandri ca suntem conationali cu jucatorii din echipa Romaniei.

Tratatul de pace

Chipciu nu a dat doar un gol, vineri seara, ci a semnat un tratat de pace. Pacea de la Budapesta. Romania a jucat prost si a luat un punct nemeritat. Aproape l-a furat! Dar de data asta putem s-o dam dracului de moralitate. Mii de unguri extremisti abia asteptau sa mai traga niste sudalme la adresa romanilor si sa behaie satisfacuti ca ne-au batut. Pentru placerea de a-i vedea redusi la tacere, sa primim remiza asta ca pe o binecuvantare. E clar, oricum nu puteam spera la mai mult. La o victorie a Romaniei, ar fi behait alti extremisti, ai nostri, insa la egal s-a facut liniste. Pace. Din pacate, nu si prietenie.

Daca ar fi totusi sa carcotim, am observa ca nationala noastra a fost schioapa la Budapesta. Tatarusanu a stat tot meciul lipit de linia portii, Stefan Radu a parut stingher, Pintilii a fost de-a dreptul emotionat, desi tribunele erau goale, “Motanul” Stancu si-a incaltat ghetele invers, iar Torje a fugit fara vreo logica. Cel mai amuzant a fost Goian, care s-a invartit in jurul varfului lor de atac ca pe langa Monumentul Aviatorilor. Ba a mai si facut un penalty. Terenul a fost groaznic, dar mingea a parut ovala numai cand o pasam noi. Cand era la ei, se rotunjea la loc. Am revazut Romania haotica din meciul cu Lituania, de la Cluj (0-3), dar una cu o doza dubla de noroc.

FOTO: gsp.ro

Vine partida cu Olanda si extremistii vor intra in somaj. La Amsterdam va conta doar fotbalul. Daca vom juca asa ca vineri, nici norocul lui Piturca, nici vreo jonglerie de-a lui Mutu nu ne va salva. Nu vom putea spera decat la un rezultat de care sa nu ne jenam prea tare. Apropos. Daca tot e o infrangere planificata, poate ar trebui sa-i vedem mai devreme pe teren pe Maxim si Chipciu, baietii astia tehnici si iuti care au contribuit la golul de 2-2 de la Budapesta. Cel cat un tratat de pace.

Omul zilei

Costin Ştucan este eroul zilei, pentru cei care mai cred în presă, fraierul zilei, pentru cei care profită de pe urma ei. Deci, una peste alta, omul zilei. Media a pierdut demult drumul drept, iar Ştucan este doar unul dintre cei cărora libertatea de exprimare le-a trosnit o scatoalcă. Sunt mulţi alţii, pălmuiţi în anonimat de micii sclavi ai marilor interese.

Este vorba, pentru cine nu ştie, de jurnalistul suspendat pentru că a comentat şi a prezentat imagini cu momentul în care Gigi Becali a comandat schimbarea lui Pintilii, la meciul cu Chelsea. Detalii AICI.

Costin Ştucan

Să derulăm puţin caseta. Steaua a fost mereu o echipă iubită, dar înota, prin marea de fani, cot la cot cu Dinamo, Rapid, ba chiar şi cu Universitatea Craiova. De prin 2000, Steaua a început să se distanţeze. Cea care a împins-o de la spate a fost o televiziune. PRO TV a şlefuit Steaua seară de seară, i-a ascuţit colţurile încovoiate cu ştiri tabloid şi a placat-o cu aurul de 24 de carate al punctelor de audienţă. Totul, în baza unui contract despre care s-a aflat abia după câţiva ani (detalii AICI). Aşadar, dacă aţi devenit fan Steaua în ultimul deceniu, dacă fiii v-au cerut tricouri cu Bănel sau Dodel, aflaţi că aţi fost manipulat. Sună dur, dar nu trebuie să vă ruşinaţi. Mulţi alţi români s-au lăsat impresionaţi de farmecul Ralucăi Arvat sau al Corinei Caragea.

Iată de ce nu se făcea ca tocmai trustul PRO, care include sport.ro, să îşi bată singur cuie în talpă. Să îşi saboteze propria creaţie. Să înceapă tocmai acum, între prima şi a doua manşă cu gigantul Chelsea, să trateze Steaua cu măsuri egale. Suspendarea lui Ştucan este perversă, dar logică.

A intrat în folclor, pe la accidente, vorba că de vină este mortul. Aşa şi aici. Costin Ştucan şi-a făcut treaba, dar a greşit locul unde să se ia la trântă cu Becali (mi-e teamă însă că nici vreun alt trust nu ar fi ştiut gestiona demn conflictul cu patronul Stelei). Jurnalistul a primit un semnal: de acum, va trebui să-şi ţină gura. Iar acest lucru este simbolic pentru cei mai mulţi dintre ziariştii care se încăpăţânează să nu ţină cont de interesele patronilor.

Poţi studia în Danemarca şi Suedia pe gratis. Ce trebuie să faci

Dacă oferta din titlu ţi se pare tentantă, primul pas este să mergi la târgul EEF (European Education Fair) de la Cluj. Evenimentul va avea loc la Cluj, la hotel Napoca, joi între 11.00 şi 17.00. Acolo vor veni profesori de la universităţi din Danemarca şi Suedia, gata să îţi prezinte oferta lor educaţională. Important de ştiut: în aceste ţări, învăţământul este gratuit pentru toţi cetăţenii Uniunii Europene. La târg vei găsi de asemenea oferte şi de la universităţi din alte şapte ţări: Marea Britanie, Olanda, Elveţia, Germania, Spania, Italia şi Ungaria.

În sprijinul universităţilor din Olanda va veni consilierul educaţional IEC (International Education Center) Magda Costei, care va face o prezentare numită "Lalele, ciocolată, mori de vânt şi alte 99 de motive să  studiezi în Olanda".

La evenimentul de la Cluj a fost invitat Adi Hădean, cel mai cunoscut blogger clujean, care timp de o oră va aborda subiecte legate de radio, TV, presa, marketing, branding, fotografie, blog şi, evident, gastronomie.

TIPS&TRICKS

Danemarca

• Majoritatea studenţilor au un part-time job, dar ca student ai voie să lucrezi maxim 15 ore pe săptămână
• Profesorii sunt extraordinar de deschişi, îşi fac timp de discuţii, ba chiar ies la o bere cu studenţii dacă sunt invitaţi

Olanda

• Taxa de şcolarizare este unică pentru toate universităţile din Olanda, fiind impusă de guvern - 1771 euro/an
• Studenţii sunt încurajaţi să lucreze în timpul facultăţii (min 32 ore/luna) printr-o bursă de 500 euro/lună

Marea Britanie

• În Marea Britanie, foarte multe universităţi au luat decizia de a recruta studenţi şi în luna ianuarie, adică la jumătatea anului şcolar
• Doar 9% din cei care au terminat studiile în Marea Britanie nu şi-au găsit un loc de muncă, la şase luni de la terminarea facultăţii

Suedia

• Odată admişi, studenţii din Suedia au posibilitatea să urmeze stagii practice în companii renumite, cum ar fi Ikea, Volvo sau Ericsson
• Suedia se poate mândri cu 9 instituţii de învăţământ superior în top 500 al celor mai bune universităţi din lume

O carte speciala. Daca va place sportul, nu o ratati

Un prieten special a scris o carte speciala, pe care v-o recomand cu caldura daca va place sportul. Adrian Fetecau este omul pe care il crezi atunci cand vorbeste sau scrie despre sport, iar Jimmy Batausul este descoperirea sa: un pugilist roman care a ajuns in boxul mare cu mult inainte de Doroftei sau Bute. Veti gasi insa in paginile acestui volum si texte despre Bute, cum sunt si despre Messi, Hagi sau Maradona.

In prefata, Adrian Fetecau are amabilitatea sa spuna ca a scris cartea la indemnul meu. Ii multumesc, dar nu trebuie sa il credeti; adevarul este ca intregul merit este al sau. In consecinta, tot Adrian va incasa si eventualele critici, desi tare mi-e teama ca va primi doar laude :)

Daca vreti autograful autorului, trebuie sa stiti ca o lansare a cartii va avea loc si la Cluj, la finalul lui ianuarie.

Despre Adrian Fetecau imi place la nebunie un paragraf pe care i l-a dedicat D.R. Popescu acum 13 ani. "De unde o fi venit acest nume ce are rime in bagau, Bacau, mestecau si mancau? Nu stiu. Oricum, Fetecau, cu parul ascuns sub o chelie stralucitoare, pune atata patima in relatarile meciurilor de box incat te face sa palpiti si sa traiesti inclestarea de forte din ring ca si cum ai fi de fata!"